Descrie ce faci în maximum trei propoziții

Ajut femeile, în special mamele, să își regăsească direcția atunci când simt că s-au pierdut printre responsabilități, așteptări și roluri. Le susțin să își recapete încrederea, să își clarifice obiectivele și să construiască un echilibru care să le reprezinte cu adevărat. Cred că dezvoltarea personală nu înseamnă să devii altcineva, ci să te întorci la cine ești cu adevărat.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?

Ce i-ar surprinde pe mulți oameni despre mine este faptul că, în ciuda experienței mele de peste 20 de ani în educație și dezvoltare personală, încă port în suflet o teamă pe care multe mame o cunosc: teama că nu sunt suficient de bună sau suficient de pregătită pentru copiii mei.

Am studiat psihopedagogia încă din liceu și am lucrat mai bine de 15 ani în educația timpurie, alături de preșcolari. Cu toate acestea, adevăratele provocări au apărut abia când am devenit mamă. Atunci am înțeles că nici experiența profesională, nici cursurile și nici certificările nu te pregătesc complet pentru responsabilitatea și iubirea pe care le simți pentru propriii copii.

Poate cea mai mare vulnerabilitate a mea este legată de sănătatea lor. Oricât de echilibrată și puternică încerc să fiu, atunci când copiii mei sunt bolnavi, simt aceeași teamă și neputință pe care o simte orice mamă. În acele momente, toate rolurile profesionale trec în plan secund, iar inima de mamă preia controlul.

Cred cu tărie în puterea autoeducației și a dezvoltării personale. De aproape nouă ani investesc constant în propria evoluție, prin învățare continuă și formări în consiliere, orientare în carieră și coaching. Într-un singur an am susținut peste 500 de ore de coaching personalizat, iar astăzi am privilegiul de a lucra cu femei și mame care își doresc să crească și să își valorifice potențialul.

Totuși, dincolo de experiență, rezultate și calificări, sunt înainte de toate un om. Nu sunt perfectă și nu voi fi niciodată. Sunt o femeie aflată într-un proces continuu de învățare, cu reușite și greșeli, cu momente de încredere și momente de îndoială. Cea mai mare provocare și, în același timp, cel mai mare dar al vieții mele sunt copiii mei. Ei mă învață în fiecare zi că iubirea, răbdarea și autenticitatea valorează mai mult decât perfecțiunea.

A existat un moment specific când ai știut că nu mai poți face altceva?

Nu a fost un moment spectaculos. M-am regăsit în multe dintre ele, dar momentul crucial a fost când mi-am dat seama că nu mă simțeam puternică, puternică pentru copiii mei. Atunci am știut că trebuie să lucrez la mine, să-mi dizolv fricile de vinovăție și neputință, să-mi cresc energia, să-mi găsesc liniștea, pentru a mă putea bucura de viața alături de copiii mei. Din toată experiența mea negativă și pozitivă am înțeles că ceea ce mă motivează cu adevărat nu este să ofer răspunsuri, ci să creez spațiul în care oamenii își găsesc propriile răspunsuri. Iar acest spațiu este coachingul personalizat: un spațiu sigur, de ascultare activă, fără judecată, de clarificare, unde afli că răspunsurile și soluțiile sunt la tine.

Povestește un moment concret în care ai ales să continui, deși totul îți spunea să te oprești

Când am devenit mamă, totul s-a schimbat în plan emoțional, fizic și mental. Nu mă mai regăseam. Am învățat să construiesc diferit, cu pași mai mici, cu mai multă răbdare și acceptare.

Un moment concret nu pot să specific, însă timpul era unul dintre marile blocaje, pe lângă sentimentele de vinovăție și neputință. De fiecare dată când îmi propuneam ceva pentru mine, intervenea o altă sarcină aparent prioritară, alteori o boală a copiilor... Ufff.

Ce te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public?

Cel mai greu a fost să accept că nu voi fi înțeleasă de toată lumea. Dacă vrei să ai impact, trebuie să fii dispus să fii văzut. Viața personală și familia consider că trebuie să rămână în realitate, în intimitate sau într-un spațiu sigur, fără judecată, ceea ce nu găsești în spațiul public online. Este necesar să fim vulnerabili, însă cu un scop bine definit.

Nu voiam să-mi expun copiii, pentru a nu-i supune presiunii și judecății publice. Însă ei și-au dorit asta: mă vedeau pe mine filmând, le-am explicat ce fac și am făcut un compromis. Îi expun mai rar, doar pentru autenticitate și claritate; paginile din social media au scop educativ și profesional.

Când am început să public în spațiul public postări educaționale, a trebuit să depășesc frica de expunere, nevoia de validare și teama de a fi criticată. Unii mă priveau cu scepticism, alții cu invidie, alții cu admirație. Este în regulă. Am depășit momentul, sunt pregătită să ofer tot mai mult și le mulțumesc tuturor oamenilor care mă urmăresc.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în domeniul tău?

„Poți avea orice dacă îți dorești suficient de mult.”

Dorința este importantă, dar nu înlocuiește competențele, disciplina, strategia, contextul și timpul. Sună motivațional, dar este incomplet și uneori dăunător. Ignoră realitatea că succesul depinde și de competențe, context, resurse, sănătate, timp, relații și uneori de noroc. Când oamenii nu reușesc, ajung să creadă că problema este că „nu și-au dorit destul”, ceea ce generează vinovăție inutilă.

Problema este că acest mesaj îi face pe oameni să creadă că orice eșec este exclusiv vina lor. Dacă nu au reușit, înseamnă că „nu au vrut destul”.

Realitatea este mai simplă și mai utilă: nu ai nevoie de mai multă motivație. Ai nevoie de un plan mai bun, de acțiuni repetate și de așteptări realiste.

De multe ori, progresul nu vine din a visa mai mult, ci din a executa mai bine.

Cred că acest tip de mesaj face mai mult rău decât bine tocmai pentru că pare profund, dar îi îndepărtează pe oameni de realitate.

Un alt sfat pe care îl consider problematic este: „Ieși constant din zona de confort.”

În realitate, creșterea nu vine din disconfort permanent. Dacă trăiești mereu la limită, ajungi la epuizare. Progresul apare prin alternanța dintre provocare și recuperare. Ai nevoie și de o „zonă de competență” în care să consolidezi ce ai învățat.

Ce faci în primele zece minute când te simți blocată?

Când mă simt blocată și nu pot înainta, primul lucru pe care îl fac este să mă opresc.

Nu încerc să forțez soluția și nici să mă agit că nu merge. Îmi iau câteva minute să respir conștient și să-mi liniștesc mintea. Respirația este primul tău „buton de reset” înainte de orice decizie.

Apoi îmi pun o întrebare simplă: „Care este cel mai mic lucru pe care îl pot face chiar acum?”

De multe ori, blocajul apare pentru că mă uit la tot drumul, nu la următorul pas. Când identific o acțiune concretă și o fac, chiar dacă este mică, încep să recapăt claritate și energie. Nu mai simt presiunea rezultatului ideal.

Nu funcționează perfect de fiecare dată, dar funcționează suficient de des încât să mă ajute să merg înainte.

Ce funcționează la mine, dar nu fac suficient de des: ascult piese de relaxare și manifestare la duș sau dansez cu copiii.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă, ce i-ai recomanda?

Dacă ai 50 de lei și o zi liberă și simți că ești blocat, nu aș cumpăra un curs și nici nu aș căuta încă un videoclip motivațional.

Aș lua un caiet, o cafea și aș merge într-un loc liniștit, de preferat în natură sau într-un parc.

Apoi aș răspunde în scris la trei întrebări:

1. Ce mă blochează cu adevărat? 2. Ce evit să fac? 3. Care este următorul pas concret pe care îl pot face în următoarele 24 de ore?

După aceea, aș face acel pas în aceeași zi, indiferent cât de mic este.

De multe ori, nu ne lipsește informația. Ne lipsesc claritatea și acțiunea.

Cele mai importante schimbări nu încep cu o investiție mare, ci cu o decizie clară urmată de un pas concret.

Ce carte, concept sau idee ți-a schimbat fundamental modul de a lucra?

Cartea care mi-a schimbat cel mai mult modul de a lucra și de a lua decizii este Atomic Habits, de James Clear.

De ce aceasta și nu alta?

Pentru că nu se concentrează pe motivație, ci pe comportamentele mici care se repetă zilnic. M-a ajutat să înțeleg că schimbările mari nu apar din decizii spectaculoase, ci din obiceiuri aparent nesemnificative, practicate constant.

Una dintre ideile care mi-a rămas este că nu te ridici la nivelul obiectivelor tale, ci cazi la nivelul sistemelor tale.

Această perspectivă mi-a schimbat modul de a aborda dezvoltarea personală. În loc să mă întreb doar ce vreau să obțin, am început să mă întreb ce obiceiuri și sisteme trebuie să construiesc pentru a ajunge acolo.

Am citit multe cărți bune, dar aceasta a fost una dintre puținele care mi-a schimbat efectiv comportamentul, nu doar modul de gândire.

Ce ai în telefon și ai recomanda oricui?

Cel mai valoros lucru din telefonul meu nu este o aplicație, ci o notiță.

Se numește simplu: „Idei”.

Ori de câte ori îmi vine o idee, o întrebare, o observație sau o lecție învățată, o notez imediat, fără să mă gândesc dacă este bună sau nu.

Am observat că rezistența apare atunci când încerc să creez și să judec în același timp.

Notița aceasta îmi permite să colectez idei fără presiune. Când vine momentul să creez, nu pornesc de la zero. Am deja material din care să aleg.

Un alt lucru simplu pe care îl folosesc este un reminder zilnic care îmi amintește că nu trebuie să creez perfect, ci doar să creez.

Consecvența bate inspirația de cele mai multe ori.

Ce creator, autor, gânditor sau mentor urmărești activ?

Dacă ar fi să recomand un singur autor pe care merită să îl urmărești, l-aș alege pe James Clear.

De ce el, acum?

Pentru că, într-o lume plină de soluții rapide și promisiuni spectaculoase, el vorbește despre ceva mult mai important: schimbările mici care produc rezultate mari în timp.

Ce găsesc la el și mai rar găsesc în altă parte este combinația dintre simplitate și aplicabilitate. Nu doar inspiră, ci oferă idei pe care le poți pune în practică imediat.

Multe persoane te motivează să visezi mai mult. James Clear te ajută să construiești sisteme mai bune.

Iar pe termen lung, sistemele câștigă aproape întotdeauna în fața motivației.

Care a fost cea mai grea decizie din ultimii trei ani?

Cea mai grea decizie a fost să nu mă pierd pe mine însămi după ce am devenit mamă, să îmi dau voie să contez și eu.

Cea mai grea decizie din ultimii ani a fost să mă întorc către mine după ce am devenit mamă și să aleg conștient să nu mă pierd în rolurile pe care le îndeplineam. Am decis să investesc în dezvoltarea mea personală și profesională, să îmi clarific ce mă împlinește cu adevărat și să construiesc o activitate aliniată cu valorile mele. Am luat această decizie pas cu pas, acceptând că nu există garanții, dar că stagnarea ar fi costat mai mult decât schimbarea.

O perioadă, aproape toată energia mea a mers către cei din jur. Este firesc când devii părinte, dar la un moment dat am realizat că mă îndepărtasem de o parte importantă din cine sunt: femeia cu propriile visuri, interese și aspirații profesionale.

Decizia dificilă nu a fost să fac o schimbare radicală, ci să îmi dau permisiunea să contez și eu.

Am luat această decizie punându-mi o întrebare simplă: „Cum vreau să arate viața mea peste câțiva ani și ce exemplu vreau să ofer copilului meu?”

Răspunsul m-a ajutat să înțeleg că a avea grijă de mine și de ceea ce mă împlinește profesional nu este un act de egoism, ci unul de responsabilitate.

De atunci, încerc să construiesc un echilibru mai sănătos între rolul de mamă și identitatea mea profesională. Nu este un proces perfect, dar este una dintre cele mai importante decizii pe care le-am luat.

Ce ajută în acest proces? Sprijinul fără judecată, să fii înconjurată de oameni care îți transmit energie bună, să spui nu și să ieși din locuri și situații care te demotivează.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Cel mai contraintuitiv lucru pe care l-am învățat despre curaj este că nu apare înainte de acțiune, ci după ce faci primul pas. Majoritatea oamenilor cred că trebuie să te simți pregătit ca să începi. În realitate, curajul se construiește în mers, prin acțiuni mici, repetate chiar și atunci când există îndoială.

Mult timp am crezut că oamenii curajoși simt mai puțină teamă. Astăzi cred exact contrariul. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci disponibilitatea de a merge înainte în ciuda ei.

De multe ori am așteptat să mă simt pregătită, sigură pe mine sau convinsă că voi reuși. Dar cele mai importante decizii din viața mea au venit înainte să am toate răspunsurile.

Curajul nu este un sentiment. Este o alegere repetată. Uneori arată mai puțin spectaculos decât ne imaginăm: o conversație sinceră, o limită pusă la timp, un proiect început sau decizia de a te întoarce către tine însăți.

Am învățat că încrederea nu vine înaintea acțiunii. Acțiunea construiește încrederea.

Ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?

Înseamnă să fac următorul pas chiar și atunci când nu văd tot drumul. Restul se clarifică pe parcurs.

Pentru mine înseamnă să iau decizii bazate pe direcție și valori, nu pe certitudini. Îmi stabilesc un obiectiv, fac următorul pas posibil și ajustez pe parcurs. Diferența este că nu aștept momentul perfect sau confirmarea că totul va funcționa.

Pentru mine, a merge înainte fără garanții înseamnă să fac următorul pas chiar și atunci când nu văd tot drumul. După ce am devenit mamă, am început să caut mai mult sens și mai multă aliniere între cine sunt și ceea ce construiesc profesional. Nu am avut garanția că alegerile mele vor funcționa. Nu am avut certitudinea că voi obține rezultatele pe care mi le doream.

Dar am ales să înaintez.

Pentru mine, asta înseamnă să acționez înainte să mă simt complet pregătită. Să învăț pe parcurs. Să îmi asum că nu pot controla toate rezultatele, dar pot controla direcția în care merg.

Diferența dintre cineva care merge înainte și cineva care așteaptă nu este lipsa fricii. Este faptul că unul face pasul următor, iar celălalt așteaptă garanții care, de cele mai multe ori, nu vor veni niciodată.

Îți dau permisiunea să alegi viața care are sens pentru tine, nu pe cea pe care o așteaptă alții de la tine. Tu înainte de toate. Începe acum, chiar imperfect. Claritatea, încrederea și rezultatele apar pe drum. Adevărul tău, gândul și intenția sunt esențiale pentru a manifesta viața dorită.

Ce permisiune vrei să îi dai cuiva care amână?

Îți dau permisiunea să nu mai aștepți momentul perfect. Ai nevoie doar de suficient curaj pentru următorul pas.