Descrie ce faci în maximum trei propoziții

Impactul muncii mele este, înainte de toate, unul de conștientizare: oamenii ajung să vadă mai clar situațiile cu care se confruntă și soluțiile care există deja în interiorul lor. Din ceea ce mi-au spus, prin discuțiile și conexiunea cu mine devin mai prezenți, își schimbă starea de spirit și pot găsi o cale către ceea ce își doresc. Chiar și atunci când vin agitați, pot regăsi o stare de bine, pacea interioară și liniștea din care să privească situația în ansamblu.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?

Mă numesc un arheolog al propriei mele ființe. Caut în interiorul meu, descopăr permanent lucruri noi și îmi fac periodic ceea ce numesc un „RMN al conștiinței”. Este felul meu de a mă observa și de a mă redescoperi.

Îmi place foarte mult să învăț și să experimentez, mai ales lucruri inedite. Am înțeles că această curiozitate nu este comună tuturor. Poate că oamenii ar fi surprinși să afle cât de des mă reinventez.

A existat un moment specific în care ai știut că nu mai poți continua ca înainte?

Au existat mai multe astfel de momente. De fiecare dată, schimbarea a pornit dintr-o decizie interioară, însă această decizie nu a venit imediat. Mai întâi s-au adunat evenimentele, până când a sosit ziua în care mi-am spus: „Gata. Până aici. Acum schimb.”

Mi s-a întâmplat adesea să trag de mine și să prelungesc anumite situații înainte să ajung în acel punct. Spun uneori că „se aliniază planetele”: procesul interior are nevoie de timp ca să se coacă, iar apoi vine momentul în care îi dai voie schimbării să curgă.

Povestește un moment concret în care ai ales să continui, deși totul îți spunea să te oprești

În 2017 am organizat „Reuniunea Tradițiilor”, un eveniment cu foarte mulți invitați din tradiții și părți diferite ale lumii. A fost foarte greu de construit. Toți cei implicați lucram ca voluntari, nu aveam bani nici pentru cheltuielile minime, bugetul era mult pe minus, iar eu trebuia să plătesc inclusiv biletele de avion ale invitaților. Prietenii și oamenii din jurul meu îmi spuneau să mă opresc.

Ceva din interiorul meu, o forță pe care o simțeam foarte clar, îmi spunea că evenimentul trebuia să aibă loc. Am continuat. O parte dintre cheltuieli au fost acoperite prin donații și ajutor, iar o parte am susținut-o eu. Mulți nu au crezut că vom reuși, dar evenimentul a avut loc și a ieșit extraordinar, cu un ajutor divin, aș spune.

Pentru mine, experiența a rămas dovada că, atunci când un proiect te mișcă profund, poate pune în mișcare și lucrurile din jurul tău. Uneori trebuie să continui chiar dacă ceilalți îți spun să te oprești, asumându-ți în același timp riscurile și costurile deciziei tale.

Ce te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public?

Am început să povestesc despre experiențele mele pentru că prietenii m-au încurajat să mă destăinui. Expunerea nu este însă firească pentru mine. Nu-mi place să vorbesc public despre mine și nici să fiu în centrul atenției, chiar dacă proiectele mele m-au obligat de multe ori să ies în față.

Sunt foarte empatică, iar mesajele răutăcioase mă afectează mai mult decât mi-aș dori. Încă nu am abilitatea de a da pur și simplu „delete” tuturor reacțiilor de acest fel. Lucrez la asta: uneori îmi iese, alteori nu. Îmi place să fiu în lume, dar nu în centrul ei.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în domeniul tău?

„Trebuie să ai mai întâi toți banii. Nu o să reușești. Alege un domeniu în care drumul a fost deja bătătorit de alții.”

Eu am fost un deschizător de drumuri în proiectele mele. Este adevărat că acest rol este greu, însă faptul că o idee nu a mai fost pusă în practică nu înseamnă că nu poate funcționa. Am auzit de multe ori: „Nu merge. Este doar impresia ta. Poate fi potrivit pentru tine, dar nu și pentru ceilalți.” Am auzit direct și „nu o să reușești”, mai ales când lucram cu lucruri care nu erau palpabile.

Ce faci în primele zece minute când te simți blocată?

Fac o pauză și încerc să nu mă mai lupt cu blocajul. Înainte, asemenea momente mă frustrau foarte tare. Acum înțeleg că și blocajele își au rostul și timpul lor.

Un proiect are nevoie să fie construit, dezvoltat și implementat înainte să apară rezultatele. Seamănă cu o pâine: nu crește în prima secundă, ci are nevoie de timp. Noi vrem adesea ca lucrurile să se întâmple în ritmul stabilit de noi, nu atunci când le vine momentul, iar această așteptare creează foarte multă frustrare. Am învățat să accept timpul de care are nevoie procesul.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă, ce i-ai recomanda ca să facă un pas înainte?

I-aș recomanda să iasă în aer liber și să facă ceva cu mâinile: să grădinărească, să deseneze, să meșterească sau să scrie de mână. Nu este nevoie de ceva complicat. Poate lua pur și simplu un pix și o foaie și poate începe să scrie.

Ce carte, concept sau idee ți-a schimbat fundamental modul de a lucra?

Sunt multe cărți care m-au influențat. Una dintre cele care îmi vin acum în minte este „Conversații cu Dumnezeu”, pe care am citit-o cu foarte mulți ani în urmă.

O idee esențială pentru mine este să te accepți așa cum ești și să reduci, în primul rând, așteptările pe care le așezi asupra ta. Este mult mai greu de făcut decât pare.

Ce ai în telefon și ai recomanda oricui?

Nu am foarte multe notițe în telefon, deși probabil ar trebui. Lucrez însă la un program legat de Linia Mandalei, care va putea fi folosit și pe telefon. Mi-aș dori foarte mult ca, în timp, acest program să devină o aplicație accesibilă tuturor.

Ce creator, autor, gânditor sau mentor ai recomanda?

Primul nume care îmi vine în minte este Robert Dilts. Pentru mine, a avut un rol esențial în lucrul cu convingerile. Am avut ocazia să-l întâlnesc și să lucrez cu el.

Avem multe convingeri distructive sau limitative, iar această experiență m-a ajutat să reconfigurez ceea ce numesc „harta mentală” a creierului meu. Aș putea vorbi despre foarte mulți autori și gânditori, dar el este cel care mi-a venit acum în minte.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani?

Din motive financiare, am luat decizia de a rămâne angajată într-un loc de muncă în care nu puteam să cresc. Mediul era stresant, iar oamenii din jur deveniseră foarte toxici. A fost o decizie extrem de grea și cu un cost mare pentru mine.

Partea pozitivă este că, ulterior, am luat și decizia de a pleca. Nu am rămas acolo doar pentru că situația financiară mă dusese în acel loc.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Am învățat să-mi ascult intuiția chiar și atunci când ceea ce îmi spune nu pare logic. Mulți dintre noi ne ignorăm vocea interioară, iar eu am făcut același lucru.

Pentru mine, intuiția și curajul sunt strâns legate. Cu cât am învățat să-mi ascult mai bine interiorul, cu atât direcția a devenit mai clară. Curajul nu vine întotdeauna din argumente sau certitudine; uneori vine tocmai din încrederea în acea voce.

Ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?

„Reuniunea Tradițiilor” este unul dintre exemple. Nu aveam nicio garanție și m-am aruncat fără plasă de salvare, dar proiectul a avut un impact extraordinar.

În general, nu sunt o persoană care se aruncă înainte fără să gândească. De obicei calculez riscurile și am un plan B sau chiar un plan C. Dar există și proiecte despre care simt, în interiorul meu, că pot mișca lumea. În cazul lor nu am, de obicei, o plasă de salvare, iar tocmai acestea au devenit unele dintre cele mai extraordinare proiecte ale mele.

Când am planuri de rezervă, totul rămâne în zona riscurilor calculate. Când însă ceva din interiorul meu îmi spune „Du-te”, chiar dacă nu am toate garanțiile, lucrurile pot evolua într-un mod extraordinar de frumos.

Ce permisiune vrei să-i dai cuiva care amână?

Mi-aș dori foarte mult ca această carte să ajungă în mâinile oamenilor. Proiectul la care lucrez, care va deveni cartea „Linia Mandalei”, a avut nevoie de timp. Așa cum pâinea are nevoie să crească, să se coacă și să se maturizeze, la fel s-a întâmplat și cu această carte.

Linia Mandalei este o metodă de a te descoperi și de a schimba ceva în interiorul tău, prin propria implicare, cu ajutorul intuiției și, atunci când ai nevoie, prin ghidare. Unele persoane reușesc să se transforme singure, iar altele au nevoie de susținere. Dar cred că schimbarea vine din interiorul omului. Ceilalți îi pot arăta calea sau îi pot deschide o ușă; el este cel care trebuie să treacă prin ea.

Aceasta este viziunea mea. Mi-aș dori ca oamenii să știe că fiecare dintre noi are o forță interioară capabilă să-l schimbe atât pe el, cât și lumea din jurul lui.